REFERINTE CRITICE/CRITIC REFFERENCES

In continuarea acestui corp de texte critice, urmeaza imagini/scanari ale unor afise sau altor texte si referinte critice despe Daniel Craciun

Fragment din interviul dat catre Curierul National in octombrie 2020

  • Aş dori să vă întreb ce pictori (clasici sau contemporani) admiraţi şi dacă consideraţi că vreunul dintre ei v-a influenţat opera.
  • As putea enumera pe Dali, Max Ernst, Munch, Duchamp, Wifredo Lam, Otto Dix, Eugen Craciun (tatal meu) printre cei cu mai multa rezonanta.
  • Când a apărut pasiunea dvs. pentru pictură? Dintotdeauna v-aţi dorit să urmaţi acest drum (poate şi tradiţie de familie) sau este ceva care a apărut pe parcurs?
  • Ea a aparut din copilarie si a fost si o influenta din familie.
  • Publicul din Franţa este mai deschis către pictură decât cel din România? (În momentul de faţă, desigur).
  • Da, este mai deschis decat la noi, dar diferenta tinde sa se estompeze cel putin la nivelul elitelor
  • Ce i-aţi recomanda cuiva care ar vrea să se apuce de pictură?
  • Sa lucreze cu asiduitate, sa gandeasca inainte de a trage o linie sau a incepe a compune si sa incerce pe cat poate sa aduca ceva nou, ceva al lui insusi.
  • Aveţi vreun moment aparte din viaţă pe care aţi dori să-l împărtăşiţi publicului?
  • Momentul cand am plecat sa ma stabilesc in Franta pentru cativa ani la randul si apoi cel al crearii primului album dedicat tatalui meu.
  • Dacă îmi permiteţi o glumă, raportat la peisajul destul de sumbru actual, credeţi că Cioran s-a născut prea devreme sau noi ne-am născut prea târziu?
  • S-a nascut la timp. Mai ales ca el observa lucruri negative si de pe alte plaiuri, nu doar de pe cele mioritice.

Vă mulţumim pentru participare şi vă urăm noi realizări pe drumul pe care vă aflaţi alături de iubitorii artei.

Mihai Gandu, pentru Curierul National, octombrie 2020

“ Natura, în nesfârsitele-i chipuri “

Problematica omului contemporan, predominantã pânã acum în pictura tânãrului Daniel Crãciun, câstigã o treaptã prin recentele sale cãutãri privind, cu vorbele lui, o nouã imagine a naturii. A acelei naturi amputate, cum apãrea mai înainte, în tablourile sale în strictã subordonare a tragicului uman, la finele acestui mileniu, al ultimului, sângerosului nostru secol.

Cele douãzeci si douã de pânze din ultima sa expoziþie rãmân, evident în aria unor simboluri asupra cãrora artistul s-a fixat de timpuriu si care alcãtuiesc alfabetul sãu plastic, simboluri vizând criza unei alienãri ca si fãrã de întoarcere, în substratul unei rigori ce exclude primatul jocului, dar construieste ” texte ” enigmatice. Ambiguitatea simbolurilor – dar nu si dualitatea lor – ar reprezenta, astfel, singurul joc pe care si-l îngãduie artistul. Punctul câstigat, în opinia noastrã , al celui care-si punea întrebarea de ce atâta picturã realistã si impresionistã, este acela al apropierii de un agrement estetic dincolo de mesaj si þinând, cu probabilitate, de chiar maturizarea pictorului. Caracteristicã, de la începuturi, pentru arta sa a fost tentativa depãsirii formelor, sub actiunea dinamicã a unor metamorfoze, de cea mai personalã sorginte si sfidând regnurile, operatie ce antreneazã profund virtutile figurative ale culorii, transformând peisajul într-un câmp de semnale. Considerãm prezenta etapã de la ultima expozitie a lui Daniel Crãciun, cea de la 8 -17 iunie a. c. de la Galeria de artã a municipiului Bucuresti, în care vegetalul umanizat – este chiar titlul uneia dintre compozitii – îsi desfãsoarã luxurianta, cu o certã voluptate unde cãderea de frunze se ilustreazã în trei faze, iar arborele vietii îsi slãveste zeul , un moment luminos si cu viitor rãsunet în chiar cromatica pictorului. Recenta expozitie, urmând altora din þarã si strãinãtate, ne mai spune ceva si despre capacitatea lui Daniel Crãciun de a cãuta, în lumea contrariilor, sacre argumente ale vietii, structurând simboluri personale, din uriasa rezervã a celor virtuale. Ciclul de fatã, dedicat germinatiei, arhetipurilor vegetale, vointei de viatã si fortei acesteia de a se înfiripa, de a se întrupa într-o uluitoare multitudine de forme, de la cele microscopice la cele cosmice, de la concentrarea semintei la revãrsarea rãdãcinilor, cãtre miracolul arborelui, invitã intelectiv, temerarele sale asociatii conduc cãtre acel plus de agrement-estetic de care am vorbit,in ultima instantã, semnul benefic al autenticitatii.

BARBU CIOCULESCU, 1999

Dans un style combinant néoexpressionisme et symbolisme fantastique,les oeuvres de Daniel Craciun nous montrent un univers particulier,peuplé des forces hostiles.

Se referant particulierement a l`univers du XX me siècle , l`artiste développe les thèmes

de la chûte de l`homme et de sa difficile rédemption. Un registre céleste et spirituel avec

symboles ascendants et ses teintes vives s`oppose au monde d`un bestiaire terrestre dominé par la mélancolie, l`errance ou un laideur esthétisante. La quête d`un absolu est symbolisé

aussi par la figure de l`ânge, par celle de“ l`arbre de la vie“ et par des couleurs ardentes.

BARBU CIOCULESCU, écrivain

Ascensions et chûtes solennèles ,ou explorations d`un fabuleux cosmos intèrieur ,ses tableaux sont parfois térifiants,mais ils ont toujours une ample réspiration poétique .

MARINA PREUTU, critique d`art

Daniel Craciun a trouvé une formule d`equilibre ,un passage audacieux du réel au fantastique , propulsant le spectateur dans une monde onirique, vers celle d`un oubli de soi meme. L`univers formel-où un sort de néoprimitivisme elaboré , couvre l`entière zone d`expression, se revendiquant de l`eternèl répertoire du genre fantastique .

LIVIA STOENESCU, critique

Le discours ouvert de mes oeuvres , essaye a renouveler aussi mes recherches sur la forme et l`ésprit des formes, d`un coté par le vegetal, d`un autre par les anges et les êtres supérièures qui nous gouvernent depuis la nuit des temps. Si on cherche pas de donner des reponses, pas besoin de poser des questions.

DANIEL CRACIUN

“Cea mai buna si mai coerenta expozitie a lui Daniel Craciun aici la Caminul Artei, in ciuda unor excese la care autorul nu este dispus sa renunte. Dramatism, urlet existential, ca intr-o experienta directa a Apocalipsei. “

Pavel Susara , critic de arta

despre expozitia din septembrie de la Caminul artei desfasurata in 2019

La “Metropolis Center” din Bucuresti, artistul Daniel Craciun propune o selectie de lucrari sub titlul generic “Psycho-vegetal spaces”. Organizata de “DanaArtGallery”, expozitia este “o invitatie la visare (…) prin lucrarile care imbina diferite simboluri, ingeri, sageti, cu elementele vegetale”. Este, de fapt, o expozitie de peisaje/spatii, asa cum o arata si titlul, dar purtand in ele un intreg univers oniric, in care lumea exterioara si imaginarul pictorului se contopesc ,

informeaza Cotidianul.ro.

Artist complex, traind intre Romania si Franta, Daniel Craciun se misca cu dezinvoltura in lumea morfologiei plastice, de la ceea ce am putea numi realism, daca n-ar fi permanent trecut printr-un filtru foarte personal, care introduce un al doilea nivel de lectura dincolo de realism, la lucrari de natura gestual-abstracta uneori, la neoexpresionism si suprarealism, de la pictura la colaj, obiect sau fotografie. Este un artist in a carui creatie latura intelectuala joaca un rol important si care reuseste sa alieze conceptualul cu afectivul, senzorialul cu reflectia, intr-un discurs personal asupra lumii. Discursul se aplica de aceasta data lumii vegetale, care, declara artistul, “ma duce adesea cu mintea la ceva fantastic, la ceva ludic”. Abordarea naturii ca subiect este o preocupare mai veche a lui Daniel Craciun. De data aceasta, frapeaza dominanta suprarealista, construirea unui univers in care constientul cedeaza in mare masura locul subconstientului, fie pe o linie intunecata, ca in cazul lucrarii “Not pretty portrait”, fie, cel mai adesea, pe cea exuberanta, atat conceptual, cat si cromatic. Daniel Craciun concepe lumi, le iveste din izbucniri de forte, fie ca este vorba despre infruntarea “Spatiilor energetice” sau de “Compozitia geo-simbolica”, le populeaza uneori cu personaje stranii, ca in “Dans psih-edenic” sau in “Forme in dezvoltare”. Artistul contopeste declarat amintire si momentul creatiei, peisaje ,case, figuri se intalnesc in imagini depasind existenta lor fizica, in “Amintire ardeleana”, in “Garden Dream”, in “Transgresive Landscape”, in “Zboruri in galben”. O continua contrapunere a viului si a disparitiei, a vegetalului si umanului, a angelicului si a diabolicului creeaza atat tensiuni de receptare, cat, mai ales, tensiuni plastice, transpuse in forta gestului sau in explozia cromatica, rezolvata cand prin armonii rafinate, cand in game contrapunctice. Forta lor, indiferent de zona, rezida in reteaua labirintica de “vrejuri” (pentru a le a un nume), in complicatul duct al desenului care obliga privitorul la o descifrare atenta. Dovada – “Retea nr. 3”, “Onirico-vegetal”, “Forme in dezvoltare”… O mentiune speciala merita portretele, aflate si ele la granita dintre uman si vegetal, dintre realitate si oniric, dintre psihologic si ludic, intotdeauna insa nelinistitoare. Fie ca se desprind clar din fondul lucrarii, sau ca se contopesc intr-o culoare-simbol, ca in “In Red”, personajele se situeaza intr-o zona la intersectia regnurilor, isi pierd, de fapt, identitatea, devenind elemente ale constructiei picturale, ale discursului mental si plastic in acelasi timp.

Intr-un fel de argument al expozitiei, Daniel Craciun scrie: „Termenul spaces din titlu reflecta nu doar un spatiu plastic, in care demersul meu e incadrat, ci si ideea de spatiu-timp, asemenea celui din fizica. Pana la urma, propunerea enuntata de titlul expozitiei reflecta o compatibilitate estetica. Abordarea acestei expozitii, desi postmoderna, continua intr-un anumit mod filonul primei mele expozitii «O noua privire asupra naturii», ce deschidea la mine ciclul vegetal. De data aceasta e vorba de o privire mai complexa, upgradata – in care ramificatiile si implicatiile vizuale tind mai elocvent sa se apropie de metapsihic, de o lume aproape paralela”. Desigur, artistii au intotdeauna, mai ales in zilele noastre, un discurs intelectual ce se constituie intr-un background al creatiei lor. Dar, dincolo de el, ceea ce conteaza sunt viabilitatea operelor propuse, capacitatea lor de a comunica stari sufletesti, reflectii existentiale si, mai ales, satisfactie estetica. Lucrarile din expozitia de la „Metropolis Center” indeplinesc toate aceste cerinte. Ele au calitatea de a se adresa tuturor iubitorilor de arta. La primul contact, vizitatorul este atras de caracterul lor „decorativ”, pentru a folosi un termen cu care, probabil, autorul nu va fi de acord. In sfarsit, cromatica si ritmul compozitiilor satisfac pe deplin nevoia de „frumos” a oricarui „consmator“. Cei care doresc sa intre mai adanc in imaginea propusa pot avea satisfactia descoperirii si decodarii simbolurilor, pot urmari sensul zborurilor personajelor angelice sau grimasa celor ce se topesc inexorabil intr-un spatiu imaginat si imaginar, intr-o lume in care singura certitudine ramane interogatia.

Victoria Anghelescu- articol publicat in “Cotidianul“ Luni, 9 iunie 2014

PRIN EXPOZITII : DANIEL CRÃCIUN LA PRIMA „ PERSONALÃ ” – LA INSTITUTUL DE ARHITECTURÃ DIN BUCURESTI.

S-a spus cândva cã românul s-a nãscut poet. O afirm, oricât de hazardat ar fi, cã deopotrivã românul s-a ivit pe lume, pictor . În pofida vitregiilor perioadei de tranzitie , pictura este o realitate pregnantã si consistentã , manifestãrile sale publice fiind apanajul celor mai diferite generatii .

Unul dintre noile nume, care, acum la prima „ personalã ” de la Institutul „ Ion Mincu ” din Bucuresti, se impune curajos în peisajul artelor plastice românesti contemporane, este Daniel Crãciun, student în anul V la clasa de picturã a prof. Teodor Moraru de la Academia de Arte „ LUCEAFÃRUL ” . Provine dintr-o familie de pictori , tatãl , Eugen Crãciun , fiind de mult o importanta voce singularã în arta noastrã .

Fiul sau Daniel Crãciun , are deja o maturitate pe care i-o salutã, cãci numai aceasta i-a permis sã priveascã realitatea cu ochiul ratiunii, i-a dat putinta sã încerce sã redea frãmântãrile sociale ale epocii sale la care nu este doar un simplu spectator ci implicit în miezul lor, în resorturile lor, în mecanismul care nu arareori distruge, calcã în picioare, idealuri, valori .

Titluri de tablouri vorbesc de la sine : „ Pentru cine sã mai speri ” , „ Posibila soartã a intelectualului “, „ Lupta cu viata ” , „ Dezumanizarea “, „ Depersonalizare – robotizare ” , „ Sã purificãm lumea aceasta “.

Asadar , artistul nu numai cã-si clameazã protestul fatã de o lume de „ monstri ” , însã se întreabã cum, cu ce sã ne opunem acestei ofensive antiumane. Dã chiar solutii – întoarcerea spre origini „ arhetipale “, initiatice, fie cã acestea sunt Edenul pierdut (pânza „ Nevoia de Eden “), fie cã sunt întruchipate de El, Isus Mântuitorul , care se aflã pretutindeni , ipostazã dintr-un tablou cu acelasi titlu. Nu exclude nici refugiul în tãrâmul unde esti eliberat definitiv de suferintã, în Nirvana budistã, la care ajungi prin contemplatie si ascezã, în esentã parcurgând drumul de la „ teluric la celest ” . Sunt tablouri cu aceastã temã de profunzimi de gândire pe care i le remarcãm dintru început.

Revenind la implicarea lui în social , era firesc ca Daniel Crãciun sã-ºi exprime sentimentele faþã de evenimentele tulburãtoare din decembrie 1989 – „ Remember Timisoara ” , „ Remember decembrie ” , ca si fatã de odiosul ” Bloc ” sovietic, comunist, care a zguduit o omenire întreagã. Tablourile au o notã mai puþin sau mai mult misticã, credinta crestinã fiind suport moral în acele cumplite încercãri prin care au trecut oamenii.

Existã în aceastã primã „ personalã ” a lui Daniel Crãciun si o zonã a tematicii traditionale – peisaj, naturã staticã, nud, tematicã pe care artistul o arbordeazã cu multã sigurantã pigmentând-o uneori cu accente suprarealiste.

Vom încheia citându-l pe criticul Barbu Cioculescu : …„ pânzele sale poatã, indubitabil, semnãtura unui artist autentic Si, deci, capabil de depãsiri ” . PAUL DUDEA

PENTRU “MESAGER CULTURAL“, 10 ianuarie 1995

La Galeria Artoteca a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (Şos. Mihai Bravu nr. 4, sector 2) a putut fi vizionata intre 26 august si 19 septembrie 2020 (an pandemic), expoziţia ”Ascensiuni şi tensiuni cromatice” a artistului plastic Daniel Crăciun (curatori: dr. Radu George Serafim şi dr. Carmen Olteanu).

Cum spunea artistul, “Omul dacă înțelege arta (oricui – aș zice in extenso) măcar un pic, prin răbdarea de a privi și prin dialogul indirect cu opera sau direct cu artistul se va înțelege și pe el ceva mai mult; și apoi va înțelege că este vorba și despre el – atât în artă, cât și în viață. Creatorul produce artă pentru a se înțelege și pentru a incerca sa-i faca pe altii sa se inteleaga prin arta promovata de creator, s-ar putea spune. Apoi sigur că va putea, dacă va avea și curaj, să se implice și în rezolvarea unor probleme ale societății din care face parte. Artistul se implică prin operă aici, dar cred că are uneori datoria să mai iasă și în agora. Trăim într-o lume în care libertatea începe să fie pusă tot mai des în paranteze – și în Orient, și în Occident. Metafizica pozitivă sau negativă este ”ilustrată” în diverse lucrări, dar oarecum imparțial, ca și cum s-ar transmite niște lecții sau impresii despre aceste stări oniric-lucide, întrucât ele există în oameni, și în universul exterior, fără voia noastră, datorită Creatorului.“

La artistul Daniel Craciun în unele picturi se fac trimiteri si la mitologie sau mai degrabă la cea a devenirii cu orice preț a omului; care uneori se aruncă, se zbate în / și cu spațiul sau timpul fără să le înțeleagă corect, ori chiar riscând să se autodistrugă în anumite cazuri . Uneori omul distruge spatiul incercand sa-l adapteze “favorabil“ in folosul sau. Si pana la urma in detrimentul sau. Indirect sau poate subliminal, mesajul din pictura ”Edenic” si nu doar, este și unul pro-ecologist. Se vrea ca privitorii să fie mai mulți, mai buni receptori ai mesajului plastic și ca o parte a lor să încerce să se recalibreze pe o educație vizuală reala, pe o treaptă spirituală superioară, după un efort individual de primenire și îmbogățire a propriei lor educații vizuale. În ultimii douăzeci si ceva de ani, educația și receptivitatea privitorilor în raport cu formele culturale de exprimare lasă tot mai mult de dorit datorata supratehnologizarii și a marketizării mentalităților la nivel societal. Homo faber este inlocuit brutal de homo technicus, dar de unul apropiat robotului brutal si rece. Artistul, scriitorul, muzicianul au datoria “taumaturgică” de a-i readuce pe oameni aproape de cele de spirit si suflet – ce riscă să se pervertească din cauza celor amintite mai inainte. Despre aceasta expoziţie se poate afirma ca are şanse reale să atragă publicul atât prin viziunea personală, cu accente metafizice, prin cromatica originala, dar şi prin puternicul mesaj social, filozofic. După cum spunea, în luarea de cuvânt de la vernisaj, criticul Carmen Olteanu, în unele dintre picturile lui Daniel Crăciun îngerii se transformă în demoni şi invers, toate acestea într-o tensiune şi o armonie cromatică, de obicei folosind contrastele complementare, subliniind de asemenea că fiecare tablou are un mesaj. Criticul Radu George Serafim amintea că dl. Daniel Crăciun face parte dintr-o familie de artişti (tatăl, Eugen Crăciun, a fost de asemenea un foarte cunoscut pictor -n.n.), care nu a intrat în manierism, (artişti) care sunt diverşi, prin însăşi natura creaţiei lor. Şi remarca faptul că unele lucrări ale d-sale au o componentă care ne oferă un plan de stabilitate în apreciere, arătând totodată importanţa dialogului de suflet dintre artist şi privitor. ”Pentru că artistul este o oglindă – a unor realităţi, a unor concepte, a unor stări în care publicul – privitorul – se regăseşte sau nu”, cum bine remarca domnia sa. Sau cum spunea Daniel Craciun: “Intr-o lume în care nu doar pandemia actuală, ci și pandemii de nivel moral ne lovesc din ce în ce mai rău, doresc tuturor numai bine!

MIHAI GÎNDU – pentru CURIERUL NATIONAL, septembrie 2020

La Casa AMERICII LATINE , Cu „ Tensiune – Contestare – Memorie “ pictorul Daniel Crãciun, recent absolvent al Academiei de Artã „Luceafãrul ” , se aflã (la cei 26 ani) la a doua personalã de picturã, dupã câteva participãri la manifestãri colective, începând din 1992. Actuala expozitie , în care sensibilitatea , talentul si , mai ales , o profundã implicare în problematica lumii de azi,schiteazã portretul unui luptãtor însingurat – este o chemare la trezirea constiintei.

„ Sã purificãm lumea aceasta ” – unul din titlurile lucrãrilor, care ar fi putut constitui si titlurile lucrãrilor, care ar fi putut constitui si titlul generic al expozitiei, nu rezumã doar atitudinea protestatarã a unui tânãr artist, hipersenzor al actualului climat tensionat, ci al unei întregi generatii de tineri nedrept agresati de injuste rãzboaie psihologice, de dramatice conflicte existentiale. Expresionismul lucrãrilor sale are relevanta unei „ zbateri constructive, ajutatã de o prelucrare mentalã, poate excesiv dominatã de tristete. Dar cum expozitia încearcã sã epuizeze un ciclu aflat sub semnul „ contestãrii ” , tânãrul artist va gãsi, cu sigurantã, si modalitãti care sã-i punã în valoare optimismul ce încununeazã orice aspiratie.

VERONICA MARINESCU – pentru “Curierul national“, 1996

Buletin informativ editat de Uniunea Artistilor Plastici din România

Nr. 2-3 seria II / Aprilie – Mai ’99

În perioada Martie – Aprilie, la castelul Boullants din Verneuil -sur Seine s-a deschis SALONUL DE ARTÃ CONTEMPORANÃ, având ca temã „ Arta constructivã în Europa contemporanã” Expozitia s-a bucurat de o numeroasã participare din partea diversilor artisti europeni.

Din România a expus tânãrul plastician Daniel Crãciun.

Tatiana Rãdulescu

La Casa Prieteniei Neamt – Champagne – Ardenne

O EXPOZITIE EVENIMENT: DUPLEXUL EXPOZITIONAL

EUGEN CRÃCIUN – DANIEL CRÃCIUN

Pânã la sfârsitul lunii mai, Casa Prieteniei Neamt – Champagne / Ardenne gãzduieste, la sediul sãu , o incitantã expozitie de artã plasticã (îndeosebi „ uleiuri “, dar si o plasticã „ obiectualã”) , apartinând lui Eugen si Daniel Crãciun, tatãl si fiul.

Ne aflãm într-un timp si spatiu mitic: atitudinal, cei doi sunt total diferiti. Daniel Crãciun fiind un icaric, obsedat de ascensional, având fervoarea si nerãbdarea acestui tip uman, spiritual, iar Eugen Crãciun este un dedalic, obsesia sa , devenitã mit, fiind labirintul (un labirint al gândirii, din care se evadeazã cel mai greu, zidurile fiind, aparent, invizibile). Daniel Crãciun este un artist tânãr, dar pe deplin format, cu „ obsesii ” rezolvate inedit, incitant ; Daniel Crãciun are nostalgia puritãtii si, ca si asiaticii : apoi teama de maculare, teama de singurãtate. Omul apare la Daniel Crãciun redus la un biodimensional nedecorativ, dar mitic. Omul va fi invadat cu / de obiecte : obiectele sunt altoite dramatic, devenind atât excrescente, cât mai ales increscente. Se manifestã la Crãciun, un fenomen de „ transparentã “, specific uneori copiilor, care nu picteazã ceea ce vãd, ci ceea ce stiu. Un tablou închinat spiritului de revoltã si jertfã al Timisoarei poate fi remarcat. Peste toate aceste realitãti se percepe auditiv o respiratie monumentalã,aproape geologicã. Daniel Crãciun este un antiliric, dupã ce si-a permis sã fie patetic.

Pictura sa rãmâne insidioasã, relevând si revelând o stare de crizã.

Lucian Strochi – pentru ziarul “Reformatorul“

  • Aş dori să vă întreb ce pictori (clasici sau contemporani) admiraţi şi dacă consideraţi că vreunul dintre ei v-a influenţat opera.
  • As putea enumera pe Dali, Max Ernst, Munch, Duchamp, Wifredo Lam, Otto Dix, Eugen Craciun (tatal meu) printre cei cu mai multa rezonanta.
  • Când a apărut pasiunea dvs. pentru pictură? Dintotdeauna v-aţi dorit să urmaţi acest drum (poate şi tradiţie de familie) sau este ceva care a apărut pe parcurs?
  • Ea a aparut din copilarie si a fost si o influenta din familie.
  • Publicul din Franţa este mai deschis către pictură decât cel din România? (În momentul de faţă, desigur).
  • Da, este mai deschis decat la noi, dar diferenta tinde sa se estompeze cel putin la nivelul elitelor
  • Ce i-aţi recomanda cuiva care ar vrea să se apuce de pictură?
  • Sa lucreze cu asiduitate, sa gandeasca inainte de a trage o linie sau a incepe a compune si sa incerce pe cat poate sa aduca ceva nou, ceva al lui insusi.
  • Aveţi vreun moment aparte din viaţă pe care aţi dori să-l împărtăşiţi publicului?
  • Momentul cand am plecat sa ma stabilesc in Franta pentru cativa ani la randul si apoi cel al crearii primului album dedicat tatalui meu.
  • Dacă îmi permiteţi o glumă, raportat la peisajul destul de sumbru actual, credeţi că Cioran s-a născut prea devreme sau noi ne-am născut prea târziu?
  • S-a nascut la timp. Mai ales ca el observa lucruri negative si de pe alte plaiuri, nu doar de pe cele mioritice.

Vă mulţumim pentru participare şi vă urăm noi realizări pe drumul pe care vă aflaţi alături de iubitorii artei.